Consecințele psihice ale incendiului din Hamburg (1943) – o lectură scenică
Hinweis: Dies ist eine automatische Übersetzung des Seiteninhalts (Română). Für verbindliche Informationen gilt der deutsche Originaltext. Original anzeigen
Notă: Aceasta este o traducere automată a conținutului paginii (Rom Afișează originalul.
„Conform studiilor psihologice, 30 la sută dintre germanii născuți în timpul celui de-al Doilea Război Mondial sunt traumiți – din cauza pierderii locuinței, despărțirilor, bombardamentelor, foametei, refugiului și a morții rudelor apropiate.”
Cu această citare din lucrarea inovatoare a Anne-Ev Ustorf „Copiii celor născuți în timpul războiului” din 2008 a început lectura scenică a cursului de psihologie S4. Dar ce este de fapt un trauma, și cum poate fi depășită? Cum vine că experiențele traumatisante pot fi transmise și generațiilor următoare?
Aceste întrebări le-au abordat exemplificativ cursul envolt în contextul asediului din Hamburg în timpul bombardamentelor, care în 2023 sărbătorise a 80-a aniversare. Bombardamentele devastatoare din iulie 1943, prin care estul Hamburgului a fost transformat în praf, nu pot fi înțelese fără întregul context al războiului aerian în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial. În lucrarea sa standard despre subiect, istoricul britanic Richard Overy a schițat o imagine foarte diferențiată a războiului de raid al Germaniei naziste și a reacțiilor din țările atacate precum Marea Britanie, Polonia și Olanda. Cu această temă s-au ocupat Jonas și Justin. În centrul prezentării lor a fost filmul documentar „London Can Take It”, care arată reacțiile populației după primele cinci săptămâni de atacuri nocturne, începând din septembrie 1940. Se subliniază simțul comunității, calmul și soluțiile pragmatice care au fost găsite în fața distrugerilor.
Situația populației civile s-a similar în toate țările afectate: războiul și avertizarea nocturnă au devenit obișnuit. Chinasa a explicat tot ce se afla în bagajul de protecție și ce tipuri de ferestre de protecție se mai găsesc în Hamburg până în prezent. Un impact vizibil a produs jocul de societate expus în memorialul St. Nikolai, „Luftschutz tut Not”, prin care copiii trebuiau să înțeleagă, în mod ludic, ce trebuie să observe la intrarea în subsolul de protecție în caz de alarmă.
Raportul emoționant al martorei evreice Marione Ingram, din autobiography sa „Kriegskind. O copilărie evreiască în Hamburg” din 2016, a fost citit de Betty și Tabea. Din moment ce erau evreice, ele și mama lor nu aveau voie în subsolul de protecție. Așadar, au experimentat lovitura unei bombe direct în apartamentul lor din Eilbek și s-au rătăcit ulterior neprotejate prin străzi. Ironia soartei a fost că acestea au fost declarate morți ulterior, iar astfel ordinul de deportare existent deja nu a fost executat.
Un alt martor ocular proeminent al furtunii din Hamburg este cântărețul-lider Wolf Biermann, cunoscut pentru lupta sa cu sistemul. În cântecul „Die Elbe bei Hamburg” el reprezintă imaginile îngrozitoare pe care le-a văzut ca un copil în Hammerbrook. Milena a analizat cu impact modul în care Biermann, prin text și muzică, a pus trauma într-un cuvânt. Versul „Exact la ora șaizeci și jumătate a rămas ceasul vieții mele” devine aici simbolul opririi în viața unui copil care aproape nu a supraviețuit furtunii.
Cât de prezent sunt urmele distrugerii în imaginea orașului Hamburg, după o privire mai atentă, au arătat Susanne și Clara. Acolo stau clădiri clasice din perioada de la trecerea secolului lângă clădiri de cărămidă simple, care după război au fost reconstruit sau ridicate de la zero pe locuri de prăbușire. Același fenomen se poate observa și în orașele lovite în timpul Germaniei naziste. Ca simbol al distrugerii inutile, dar și a politicii viitoare de reconciliere, stă orașul englez Coventry, care a fost pus la pământ în 1940.
O particularitate a istoriei Hamburgului este normalizarea relativ rapidă a vieții postbelice sub ocupația britanică și instaurarea imediată a unui sistem democratic de presă și radiodifuziune, așa cum Noel Coward anticipase în cântecul său satiric „Don’t Let’s Be Beastly to the Germans” din 1943.
Din perspectiva psihologică, Malena a analizat cultura memoriei urbane. Deși în Hamburg au existat încă de la început ceremonii ritualizate de comemorare și programe la radio și televiziune, drumul de la o amintire, care din perspectiva prezentului părea doar o formulă, la o analiză psihologică profundă a evenimentelor nu era încă liber. Pe baza unui fragment de film din 1963, care evidențiază nepotrivirile dintre exprimările verbale ale unei martore ale vremii și mecanismele nonverbale de apărare, Malena a diagnozat o „neputință de a te întrista” – un laitmotiv al vremii, promovat de Alexander și Margarete Mitscherlich în 1967.
Lectura a fost înfrumusețată de relatări emoționante ale martorilor și ale celor care au trăit Flugshot, precum și de copiii lor și nepoții lor. În plus, au fost prezentate extrase din două conversații terapeutice pe care chiar Henrik le-a organizat pentru noi. În cadrul proiectului de cercetare pe termen lung „Erinnerungswerk Hamburger Feuersturm” au fost intervievate martore și martori. Pentru mulți dintre ei a fost prima dată când au putut, într-un cadru mai amplu și sub îndrumare profesională, să vorbească despre experiențele lor traumatice. Amintirile lor erau adânc ascunse și pericolul unui flashback, revărsarea bruscă a sentimentelor reprimate, era foarte mare – de aceea toate conversațiile au fost însoțite de tratament psihoterapeutic. În răspunsul la întrebarea ce le-a oferit sprijin pe parcursul decadelor pentru a face față acestor amintiri dureroase, martora Marie W., interpretată de Malena, a răspuns: „Nu. Niciunul. Merg cu amintirea singură.”
Această constatare arată măsura în care traumele nespălate au modelat viețile martorilor oculari. Cu toate acestea, dacă un traumatism nu este depășit, probabilitatea este mare ca acesta să fie transmis inconștient copiilor și nepoților. Astfel se poate întâmpla ca și nepoții generației aflate în război să sufere de imagini interioare înfricoșătoare similare cu traumele bunicilor, visând la case în flăcări sau la orașe distruse sau suferind din cauza unor temeri inexplicabile. Într-un discurs remarcabil, To Uyen a analizat mecanismele transmiterii transgenerationale ale traumelor, pe baza cercetărilor psihologei sociale Angela Moré.
Sărutându-se emoționat, domnul Frankenfeld a lăudat munca cursului de psihologie, realizată între septembrie 2023 și aprilie 2025, care a fost premiată recent cu un premiu de finanțare în competiția „Democratic Action”.
Raport: Eva Maschke
Fotografii: Antje Kirchbauer